Capitolul 1

Capitolul 1

 

 

                 Lumea e un loc infect, in care oamenii se comporta precum cele mai feroce fiare. Supravietuieste  doar cel mai puternic, iar cei care sunt diferiti, sunt neintelesi si izolati, in propria lor lume, o lume care te termina psihic, dar si sufleteste. Pentru un om obisnuit acest lucru nu inseamna nimic. El isi traieste ciclul vietii fara sa sesizeze prea mult in jurul sau, sau fara sa adune prea multa durere si suferinta. Omul se naste, traieste cativa ani in aceasta jungla in continua degradare, iar apoi cand povara pe care a adunat-o devine prea mare, inima inceteaza sa ii mai bata si paraseste aceasta lume linistit, stiind ca dincolo de moarte il asteapta o rasplata pentru faptele sale. Uneori sunt atat de inculti in aceasta gandire! Cred ca lumea se rezuma doar la ei, iar necunoscutul nu exista; cred ca ei sunt cei mai  puternici si cei mai inteligenti de pe acest pamant, sau mai bine zis asta vor sa creada.   Este mult mai usor sa negi adevarul decat sa il accepti si sa traiesti cu el. Adevarul  doare si supara, iar uneori distruge vieti intr-un mod irecuperabil. Cei care afla crudul adevar ar da orice ca sa nu il fi aflat, de aceea nu sunt multi aceia care il cauta.

                Imi provoaca mila sa ii vad atat de ignoranti, prinsi in propria lor bula de aer, dar totodata ii si invidiez deoarece macar ei sunt fericiti in acesta ignoranta.La ce imi folosea acum tot ce aveam daca nu puteam fi fericita? Fericirea devenise un subiect interzis pentru mine. Am cunoscut si eu fericirea candva, dar a trecut atat de mult timp de atunci, incat chiar am uitat ce inseamna cu adevarat. Traind un timp indelungat intr-o lume atat de meschina tinzi sa uiti si multe alte lucruri cum ar fi: ce inseamna un zambet, o atingere, un sarut, O IUBRE. Lucruri marunte care sunt esentiale pentru a trai cu adevarat.

                Pentru mine toate acestea erau doar niste amintiri vagi, precum niste vise din care iti amintesti foarte putin atunci cand te-ai trezit dintr-un somn odihnitor.

                Eu nici macar de asta nu ma puteam  avea parte. Nu puteam nici sa dorm. Viata mea era un continuu chin pentru mine, asta daca se numea viata, daca intradevar se mai putea spune ca traiesc.

                  Desi mergeam, vorbeam, gandeam, inima mea nu mai batea si nici nu a mai batut de foarte mult timp. Cred ca acum in venele mele era doar praf, la fel ca si in locul inimii. Un praf invizibil care ma facea sa ma simt goala pe dinauntru si sa ma detest pe mine insumi pentru ca exist, dar existam din cauza unei ironii a destinului sau poate cum am mai spus, am fost printre putinii care au cautat adevarul si l-au descoperit, viata schimbandu-i-se in mod ireparabil. Ireparabil pentru ca nu mai pot da timpul inapoi sa imi traiesc viata, pentru ca nu mai pot fi acea fiinta ignoranta care am fost odata. Acum eram blestemata sa vad lumea cum se schimba in jurul meu, sa vad cum oamenii dragi mie mor, iar eu sa raman in viata, neschimbata pe vecie. Si am avut parte de multe astfel de privelisti in toate aceste secole de viata. Mai exact in 653 de ani. 653 de ani de singuratate si de chin, dar si de repulsie. Repulsie pentru ca acum eram un monstru care tanjea dupa sangele uman, capabil sa ucida sute de oameni intr-o singura noapte.

                 O noapte, Viata mea era un intuneric infinit, o noapte permanenta in care ma simteam complet singura pentru ca desi  mai existau si altii ca mine, eu nu eram ca ei. Renegasem acest stil de viata pe care il duceau, iar ei ma vedeau ca pe o ciudatenie , intr-o lume a ciudatenilor. Asta era o ironie a sortii, sau mai bine zis o ironie a propriei mele alegeri. Alegerea mea presupunea sa ma integrez in societatea umana pe care o detestam atat de mult, fara sa fac rau nimanui, fara sa ucid pentru a-mi satisface setea, dar cu mult sacrificiu si vointa din partea mea. Faceam acest sacrificiu  doar pentru ca nu doream sa distrug vietile unor oameni nevinovati, desi moartea era o eliberare pentru ei, pentru mine era o pedeapsa sa le curm viata. De aceea am ales acest stil de viata, sau ce o fi ea, in care imi potoleam setea doar cu sangele animalelor sau cu sange uman pe care il luam din bancile de sange.

                Eu eram un vampir, o fiinta mistica, o creatura a intunericului, pe care oamenii o intalneau in tot felul de legende si se temeau de puterile pe care le aveam, bineinteles ca multe dintre  ele nu erau adevarate si erau chiar absurde cum ar fi: puterea de a ma transforma intr-un liliac, sau capacitatea de a hipnotiza victimile sau chiar de a deveni invizibila. Nu era deloc asa.  Singurele mele puteri erau forta fizica, viteza, frumusetea fizica si bineinteles nemurirea. Nemurire care nu era totala pentru ca si noi puteam fi ucisi prin anumite metode, care ar parea chiar penibile pentru cine le-ar auzi. De fapt exista doar o singura metoda: strapungerea inimii, sau mai bine spus a acelui lucru care a fost odata o inima care batea. Mult prea simplu pentru cineva ca sa se gandeasca la ea, si chiar daca cineva s-ar fi gandit la nu ar fi putut sa o foloseasca deoarece nimeni nu se poate pune cu forta noastra. Cel putin nici un om.

                 Sincer as fi vrut ca cineva sa isi dea seama ce sunt si sa imi curme suferinta pentru ca nu as fi ripostat, dar aratam la fel ca toti ceilalti oameni. Poate tenul meu era putin mai palid si temperatura corpului putin mai scazuta, dar alt indiciu nu exista. Pradatorul avea cel mai perfect camuflaj: era identic cu prada sa. Asta da capcana a vietii.  Noroc pentru ei ca eu eram altfel si preferam sa ii protejez cand aveam ocazia, dar niciodata sa ma atasez de ei. Nu o sa fac aceiasi greseala de doua ori. Ei erau trecatori, iar eu nu, si nu suportam sa mai pierd o persoana draga. Acest lucru m-a terminat definitiv, iar de atunci chiar sunt moarta si la propriu si la figurat. Din acel moment nu m-am mai apropiat de nimeni si nici nu am lasat pe nimeni sa se apropie de mine. M-am izolat complet in propria mea carcera din care cred ca nu voi mai iesi niciodata pentru ca nu avea nici un rost sa fac pe altcineva sa sufere sau chiar pe mine. Sunt condamnata pe eternitate la singuratate pentru ceea ce reprezint.

                    Mi-as dori sa mai pot iubi din nou, dar nu pot. Sunt singura din lumea mea care are acest stil de viata si nu pot iubi pe cineva care este un ucigas, iar sa iubesc un om nici nu ma pot gandi la asta. E un lucru interzis pentru cei ca mine, la fel ca tot  ce este legat de umanitate. Sunt izolata complet in carcera mea.