Capitolul 7

Capitolul 7

 

             Disperata si nedumerita, ma invarteam inca prin camera gandindu-ma la ce voi face, unde voi pleca. Imi va fi foarte greu  singura, sa traiesc izolata, dar voi incerca. In primul rand va trebui sa gasesc un plan care sa explice disparitia mea subita, ceva care sa nu dea nimanui de banuit. Daca plecam pur si simplu, lasand tot acest dezastru in urma mea cineva isi va da seama ce s-a intamplat cu adevarat, si nu pot permite asta…nu pot permite ca cineva sa mai fie ranit din cauza mea…Gata stiu ce voi face! Voi da foc intregii case, pentru ca totul sa se transforme in cenusa. Viata mea va lua sfarsit aici. Raven nu va mai exista pentru nimeni.

          Am luat lampa de langa pat, dupa care am inceput sa dau foc la toate materialele din camera mea, dupa care am continuat in restul casei. Era dureros sa vad cum locul in care am fost fericita este cuprins de flacari si se pierde pe vecie.

         Am ramas cateva clipe sa privesc cum flacarile inghit totul in calea lor, iar cand mi-am mai revenit putin, am observat ca si eu la randul meu eram inconjurata de flacari…nu mai aveam scapare, dar mi-am amintit vorbelel lui Claude care mi-a spus ca as putea fi arsa pe rug ca tot nu as pati nimic, asa ca m-am hotarat sa fac o proba. Am pasit incet spre flacari si am intins mana. Instantaneu a fost cuprinsa de flacari, dar eu nu simteam nici o durere…era chiar placut; o caldura nemaipomenita imi mangaia pielea. Fascinata am pasit cu totul in flacari. Hainele au luat foc, dar eu nu pateam nimic, ma simteam chiar foarte bine.

            Dupa un timp am iesit din casa, infasurand un cearceaf in jurul meu, deoarece hainele mele erau facute scrum si am pornit in intuneric pe strazile mici ale Londrei in cautarea unei case de unde as fi putut face rost de alte haine. Datorita vitezei mele pe care incepeam sa o cunoasc, ma puteam deplasa fara sa fiu zarita. Acest lucru era foarte convenabil, mai ales acum cand  se presupune ca ar trebui sa fiu moarta. Inca nu eram, deoarece inima mea mea inca batea, desi foarte slab, dar dupa spuselele lui Claude in cateva zile voi fi. Pare imposibil ca cineva sa traiasca fara ca inima sa sa mai bata, dar in acest moment nimic nu ar trebui sa ma mire. In ultimele zile am invatat ca orice este posibil, iar legendele sunt adevarate si pasesc printre noi.

             Intrasem la o casa care era in afara zidurilor Londrei. Nu era nici o lampa aprinsa, iar toti locatarii ei pareau sa doarma.Eu ma miscam cu foarte mare atentie, fara sa scot cel mai mic sunet, am luat tot ce aveam nevoie si ma pregateam sa ies cand o miscare mi-a atras atentia. Pe patul de langa usa se afla un barbat care parea sa aiba cosmaruri. Inima ii batea cu putere, iar sangele ii pulsa cu viteza in vene. Gatul sau descoperit era asa de tentant, incat fara sa imi dau seama, m-am apropiat usor de patul lui si m-am aplecat peste barbat. Puteam vedea pe sub pielea fina a gatului fiecare firicel de sange fierbinte care ma ademenea. Gatul meu s-a uscat si am simtit cum niste colti ascutit mi-au aparut. Vroiam sa ma departez, dar nu puteam, deoarece ceva mult mai puternic decat mine ma tinea acolo. Nu ma puteam impotrivi. Indemnata de instincte, m-am urcat peste barbatul care dormea,, i-am dat capul pe spate, astfel incat gatul sa fie mai bine expus, si mi-am lipit buzele de pielea lui, anticipand cu nerabdare gustul sangelui proaspat. Urmaream usor cu varful limbii venele, cautand-o pe cea mai mare, cand, barbatul se trezi. Eu ma pregateam sa imi infig coltii in gatul lui pentru a nu-i da ocazia sa tipe, dar el vorbi.

       „-Oh Doamne….cred ca visez. Esti un inger venit sa ma salveze sau esti un demon?Oricum ar fi eu sunt recunoscator.”

        Vorbele sale m-au facut sa imi revin din transa din care eram.dintr-o saritura am disparut pe usa, oripilata de ce am fost pe punctul de a face. Nu imi venea sa cred ca am fost cat pe ce sa devin precum monstrul de Claude. Eu nu eram asa, nu puteam fi asa. Daca nu m-as fi trezit la timp as fi devenit ceea ce urasc mai mult pe lume. Am fost cat pe ce sa iau viata unei persoane fara ca sa imi pese catusi de putin. Trebuie sa ma indepartez de oameni pana voi reusi sa imi controlez instinctele. Eu voi fi altfel.

          Am fugit cat de repede am putut, incercand sa scap de tot ce insemna umanitate, de tot ce ar putea fi o posibila ispita pentru mine. Dupa un timp simteam ca nu mai pot, ca voi ceda, si m-am oprit langa trunchiul unui copac inghemuindu-ma si izbucnind in plans. Imi doream sa mor, sa ma inghita pamantul, sa dispar. Il uram pe Claude pentru ca ma transformase, dar mai mult ma uram pe mine pentru ce eram. Eu nu alesesm viata asta, sau mai bine zis blestemul asta, dar am fost cat pe ce sa il accept. As fi vrut sa raman nemiscata aici, sa fiu inghitita de padure, sa devin parte a unei lumi in care nu exista monstrii. Nici macar dorinta de razbunare nu ma facea sa ma ridic. Claude era departe si probabil nu voi gasi niciodata o modalitate sa il omor. Nu mai aveam nici un motiv pentru a trai.

         „-Asa de repede te dai batuta? Ma dezamagesti!” spuse o voce la cativa pasi de mine. Era Claude. Il recunosteam dintr-o mie, dupa voce, miros, tot. Ma urmarise in tot acest timp pentru ca se amuza vazandu-ma cum ma dau batuta. M-am ridicat imediat maraind la el. Vroiam sa il fac bucatele. Setea mea pentru razbunare revenise si imi dadu din puterea de care aveam nevoie pentru a merge mai departe.

           „-Usurel…ti-am mai spus ca trebuie sa te porti frumos cu mine. Pot sa iti fac mult rau daca doresc.” Imi spuse zambind.

            „-Poti sa ma omori…mi-ai face chiar o favoare. Daca nu ma omori tu, intr-o buna zi eu te voi ucide. Iti jur asta.”

           „-Mult noroc, dar nu cred ca vei reusi…cat despre dorinta de a te ucide, imi pare rau sa te dezamagesc, dar am descoperit ca esti destul de importanta pentru mine. De acea m-am si intors dupa tine, exact la timp sa vad reprezentatia ta. Saracul om a ramas hipnotizat de tine. Trebuie sa recunosti ca inainte erai foarte frumoasa, iar acum, aceasta noua viata te-a facut si mai frumoasa…si sa apari in fata cuiva doar intr-un cearceaf… oricine ar ramane hipnotizat, chiar si eu, dar nu mi-a placut faptul ca nu ai terminat ce ai inceput. Am fost nevoit sa fac eu ce nu ai facut tu. Trebuie sa intelegi ca nu poti lasa martori in urma ta. In fine… vei invata pana la urma, voi avea eu grija de asta.” Spuse, iar intr-o clipa a fost langa mine soptindu-mi: „tu imi vei tine de urat. Se pare ca pana la urma a fost bine ca te-am transformat.”

            „-Niciodata!!” am spus eu sarind in copacul langa care stateam.

             „-Nu uita ca sunt mult mai puternic si vei face ce iti spun eu. In timp imi vei multumi ca te-am luat sub aripa mea protectoare si ca nu te-am lasat singura. Te voi invata tot ce trebuie sa stii despre aceasta lume.”

              Hmmm…tot ce trebuie sa stiu… asta imi poate fi de folos in razbunarea mea. Cu cat sunt mai aproape de  el, cu atat ii voi afla mai multe slabiciuni, si ii pot castiga increderea pentru ca doar asa  voi gasi ocazia sa il distrug. Dar in acel moment mi-am amintit ceva…Claude putea sa imi citeasca gandurile, dar totusi expresia lui nu dadea nici un semn cum ca ar fi stiut ce plan am. Ori se prefacea foarte bine, sau chiar nu stia. Se pare ca deja am inceput sa ii gasesc slabiciuni.

            „-Deci ce zici, te cobori odata de acolo si vii cu mine sau vrei sa ma vezi cu adevarat nervos?”intreba el.

             „-Bine o sa vin cu tine, doar pentru ca singura sunt pierduta, nu stiu nimic despre aceasta lume.” Am spus eu zambind, si am sarit din copac chiar langa Claude. Era mai bine sa ma prefac si eu, ca sa ii castig increderea.

            „-Asa te vreau, supusa si ascultatoare. Pana la urma e datoria mea sa am grija de tine, din moment ce eu te-am creat.” Oh, da, acum il apucasera si instinctele paterne. Imi venea sa ii rup gatul aici si sa scap de el.  Calm Raven, cu atitudinea asta nu vei realiza nimic. Mi-am spus in gand. Trebuia sa fiu o actrita mai buna decat el si mult mai vicleana. Noroc ca am putut sa imi exersez abilitatile prefacandu-ma amabila cu toata lumea desi nu doream, in ultima vreme Oh , da in vremea cand puteam sa fiu om…O lacrima imi aparu pe obraz.

             „-Acum ce ai patit? De ce plangi?” spuse el stergandu-mi lacrima.

            „-Vreau sa fiu om din nou. Vreau ca tot ce s-a intamplat sa fie decat un cosmar din care in curand ma voi trezi. De ce mi s-a intamplat asta? De ce ai ales sa ne ataci pe noi?” am spus eu plangand si trantind cu pumnii in el. El ma prinse strans in brate si ofta.

           „-Stii eu nu sunt o persoana atat de rea pe cat crezi tu. Tu si cu familia ta v-ati aflat pur si simplu la momentul nepotrivit in locul nepotrivit. Nu am avut nimic cu tine… destinul a vrut ca voi sa treceti in momentul acela prin locul in care ma duceam eu sa vanez. Cat despre ceilalti, a trebuit sa scap de ei ca sa nu fim dati de gol in fata lumii. Trebuie sa ma crezi.”

          „-Daca nu a  fost ceva planuit, de ce ai vorbit cu domnul Roland la bal?” l-am intrebat eu, eliberandu-ma din bratele lui. Nu aveam nevoie de consolarea sa.

            „-Am vorbit doar afaceri…chiar imi doream sa fac afaceri cu el.”

           „-Stii… chiar nu pot sa cred ca tu esti de fapt un inger si nu un monstru.”

           „-Daca as fi fost un monstru de ce m-as fi intors dupa tine? Puteam foarte bine sa te las sa te descurci singura, dar pur si simplu nu am putut. Constiinta nu m-a lasat.” Eu il priveam in continuare neincrezatoare asa ca a continuat. „Cred ca doar timpul te va face sa ai incredere in mine si sa ma vezi cum sunt cu adevarat.”

            „-Timpul…si pentru asta am acum o vesnicie nu?”

          „- da o vesnicie.” Spuse zambind. Nu stiu de ce, dar aceasta idee parea sa il incante.

            „-Poti sa imi explici si mie cum este aceasta viata, care sunt regulile ei?” am intrebat eu, deoarece imi doream sa aflu cat mai multe lucruri ce m-ar putea ajuta in razbunarea mea. Desi parea sincer acum, eu nu puteam avea incredere in el. Era un actor mult prea bun si nu ma puteam lasa pacalita de somportamentul sau angelic. Trebuia sa recunosc ca nu arata fioros, avea chiar ceva placut: era tanar, avea cred ca pana in 30 de ani, parul aspru ca de mahon si niste ochi negri superbi, dar nu puteam sa ma las influentata de aparente.

                „-Avem timp o vesnicie sa iti explic… Cred ca mai intai ar trebui sa ne ocupam de tine. Trebuie sa iti gasim alte haine si trebuie sa faci o baie, ca esti acoperita de funingine. Ce ai vrut sa faci un foc de tabara?” a spus razand. Eu am inceput sa marai, asa ca a adaugat imediat: „scuze, dar vorbesc serios trebuie sa ne ocupam de tine, iar apoi iti voi spune tot ce trebuie sa stii. Vino… vom merge la mosia mea sau mai bine spus la mosia lui Sir Thomas, o ruda de a mea. E in afara Londrei, iar servitorii sunt putini asa ca vei putea trece neobservata.”

            Pornise incet printre copaci, dar cand a vazut ca nu il urmez se intoarse, imi intinse mana si zambi.

         „-Nu te teme, nu iti voi face nici un rau. Nu te mananc, promit.” Spuse razand.

         „I-am zambit ironic si i-am luat mana, urmandu-l prin padure, in timp ce el marea pasul. Imi doream atat e mult sa il distrug, iar faptul ca il aveam atat de aproape de mine si se purta atat de frumos acum, ma facea sa o iau razna. Cu greu imi controlam furia si  sentimentele pe care le simteam mult mai puternice decat atunci cand am fost om. Era greu sa te porti cu dusmanul tau de moarte ca si cum ati fi prieteni buni.