Capitolul 9

Capitolul 9

 

             Baia era foarte relaxanta. Apa fierbinte imi incalzea usor corpul si ma facea sa uit de griji. Ma simteam ca orice om care inca traieste. Ca sa verific senzatia aceasta am dus mana la inima sa vad daca mai bate. Bataile erau slabe si rare, dar tot batea. Acestea putea fi ultimele mele clipe de umanitate si ultima data cand voi stii care sunt adevaratele mele sentimente. Era greu de crezut ca nu voi fi precum Claude, dar totusi ma agatam de aceasta speranta infima ca sufletul meu nu se schimba. Era tot ce aveam in acest moment.

            Dupa ce am iesit din cada m-am indreptat spre pat sa imi admir noua rochie, dar cand am ajuns langa pat am ramas uimita. Rochia era fabuloasa, demna de o printesa. Era gri cu broderii mici, verzi, iar langa ea, pe pat, era un colier si o brosa de par din samaralde. Se pare ca gazda mea avea de gand sa ma rasfete, dar sa nu creada ca imi poate cumpara increderea cu astfel de daruri. Durerea mea nu se sterge cu bogatii.

             M-am aranjat si ma pregateam sa ies cand cineva a batut la usa. Am deschis si mi-a aparut in fata un Claude zambitor.

            „-Speram sa fii gata. Te asteptam sa mergem la masa… Ah si am uitat sa iti spun… arati de-a dreptul minunat.” Spuse oferindu-mi bratul sau.

              „-Multumesc pentru compliment, dar nu cred ca te voi insoti la masa. Nu sunt imbracata adecvat pentru a merge la vanatoare de oameni, asa ca prefer sa sar peste.”

             „-Esti fenomenala.” Spuse razand si imi oferi din nou bratul, „ Daca nu iti este foame, atunci nu ai prefera sa facem o plimbare, sa primesti cateva raspunsuri?”

              „ I-am luat bratul zicandu-i: „Aceasta invitatie o accept.” Si i-am zambit, „ dar de ce doar cateva raspunsuri?”

              „-Pentru ca ai o vesnicie sa le afli pe toate. Nu poti stii totul intr-o singura zi. Asadar preferi sa facem o plimbare in gradina, scumpa mea domnita?” intreba sarutandu-mi mana. Galantariile lui ma derutau. Nu stiam cum sa reactionez, daca sa joc teatru sau sa fiu eu insumi si sa ma imprietenesc cu el.

             „-In gradina ar fi perfect.” In timp ce mergeam l-am intrebat: „ Acum imi explici?”

           El ma surprinse deoarece incepu din nou  sa rada.

            „-ce e asa de amuzant? Imi spui si mie sa ma amuz?”

          „-Margret e de-a dreptul inspaimantata. Mai ales acum ca ai venit si tu in casa. Ai observat cum se uita doar in pamant si niciodata nu te priveste in ochi? Ei bine crede ca noi, vampirii, ii putem hipnotiza pe oameni ca sa facem din ei niste marionete care ajung pana la urma prada noastra, ceea ce e de-a dreptul absurd.”

              „-Acum inteleg de ce a spus ca l-am hipnotizat pe fiul ei. Dar chiar nu putem face asta?”

               „-Nu pentru ca nu avem nevoie. Suntem mult prea puternici si rapizi ca sa folosim asemenea trucuri. Margret chiar ti-a spus asta in fata?” a intrebat surprins.

               „-Nu mi-a spus, dar asta a gandit. Nu inteleg de ce nu i-am auzit gandurile tot timpul, daca tu spui ca ii era frica.”

               „-Pentru ca nu esti obisnuita, dar stai linistita, daca vei fi atenta vei auzi mai mult.”

            „-Claude, dar nu inteleg cum si-a dat seama ca sunt… ca sunt ca tine?” fata lui s-a luminat imediat ce i-am spus pe nume.

            „-Aici a fost vina mea. Tii mine detaliul cu apa fierbinte? Pai asa ii cer eu sa imi pregateasca baia… e foarte placut sa simti ceva cald in jurul tau… de aici a dedus ca noi suntem la fel.”

              „-esti foarte rau. De ce iti place sa o sperii pe biata femeie?” am spus eu razand.

             „-semn bun…razi la rautatile mele. Asta inseamna ca incepi sa ma placi putin.” Spuse el vesel, dar mie imi pieri bucuria.

              „-Eu sa te plac? Nu ma fa sa rad. Daca sunt amabila cu un criminal, nu inseamna ca sunt de acord cu ce face…pana la urma tu esti dusmanul meu de moarte.” Am spus eu departandu-ma de el. Credea ca deja m-a cucerit cu falsitatile sale, dar se insela amarnic. Eu nu il voi considera niciodata nici macar prietenul meu. Mereu vom fi dusmani.

              „-Nu ma vei ierta niciodata pentru ce ti-am facut?” spuse el lasand capul in pamant.

              „-Si tu daca ai fi in locul meu nu te-ai ierta.” I-am raspuns eu cu vocea plina de ura. El ma prinse de mana si ma intoarse spre el.

            „-Trebuie sa intelegi Raven, nu e ceva ce fac de placere. Asta sunt si m-am resemnat cu gandul acesta, pentru ca trebuie sa traiesc asa o vesnicie. Tu chiar crezi ca eu mi-am dorit sa ajung ce sunt acum? Nu stii cum fiecare chip al celor ucisi de mine ma bantuie in clipele de singuratate, dar asta sunt si mi-am acceptat destinul!” spuse cazand in genunchi.

             Si-a lasat capul in palme si a inceput sa planga. Era ciudat sa il vad asa precum un copil, mic, neajutorat. Parea sincer, iar durerea parea sa il sfasie. Nu stiam cum sa reactionez. Toata ura de mai devreme se transforma in mila. Imi doream sa-i opresc suferinta, dar nu stiam cum. M-am asezat langa el si l-am luat in brate. In momentul acela si-a ridicat fata din palme si m-a imbratisat cu putere, izbucnind mai tare in plans si imi spuse:

             „-Nu iti poti imagina cum ma simt. Toti ma resping si ma cred un monstru, fug de mine. E cumplit sa fi atat de singur si sa nu ai pe cineva caruia sa ii pese de tine.”

             „-Claude, stiu ca te ranesc si mai tare cu cuvintele mele, dar te-ai gandit vreodata ca exista si o alta posibilitate, un alt mod de a-ti trai viata? Esti asa pentru ca nu ai vrut sa cauti o alta iesire din aceasta lume.”

             „-Nu este nici o alta posibilitate. Suntem niste mosntri si trebuie sa traim ca atare. In scurt timp vei intelege si tu acest lucru.”

           „-Dar daca ar exista? Daca eu voi gasi una ai fii dispus sa o accepti si sa o urmezi? Uita-te in ochii mei si raspunde-mi!” Daca il voi privi in ochi imi voi da seama daca minte sau nu, daca totul este o prefacatorie. Isi ridica privirea, iar ochii sai negri inlacrimati erau plini de intensitate.

            „-iti promit, daca tu vei gasi o cale sa nu mai fiu un monstru, eu o voi accepta cu placere.”

           Nu am putut sesiza in tonul vocii sale decat o imensa sinceritate care se putea citi si in privirea sa. Acest lucru ma facea sa cred ca poate merita sa il iert, poate avea nevoie de o sansa sa se schimbe, dar totodata simteam ca daca il voi ierta, ii voi trada si pe cei dragi mie, persoanele care eu le-am iubit enorm. Ele nu meritau tradarea mea, la fel cum nici Claude nu merita iertarea mea. Asta e singurul adevar si nu ma pot lasa influentata de slabiciunile mele. Claude probabil a observat reticenta mea, deoarece se ridica si imi intinse mana sa ma ridic si eu spunandu-mi:

             „-Nu ma crezi. Oricum merit ura ta. Am fost un naiv crezand ca voi putea castiga iertarea ta. Imi cer scuze pentru dovada mea de vulnerabilitate de mai devreme. Nu se va mai repeta. Vrei sa ne mai plimbam sau vrei sa ne intoarcem?” a intrebat pe un ton rece.

                „-as vrea sa ne mai plimbam putin, daca nu te deranjeaza.” I-am spus zambind, dar el se intoarse cu spatele la mine si pasi mai departe, pe poteca. L-am urmat, iar dupa o lunga perioda de tacere am simtit nevoia sa ii spun:

               „-Claude, trebuie sa ma intelegei si tu pe mine. Persoanele pe care tu le-ai ucis, erau persoanele pe care le iubeam cel mai mult pe lumea asta. Daca te-as ierta ar insemna sa ii tradez, sa le patez amintirea si nu pot face asta.” El se opri si se intoarse spre mine.

                „-Deci doar asta e motivul? Daca nu i-as fi ucis pe cei dragi tie m-ai fi iertat in ciuda faptului ca sunt un monstru?” a intrebat sceptic.

          Eu am pasit spre el si am ridicat mana mangaindu-i obrazul.

              „-Da, pentru ca esti sincer cand spui ca te-ai schimba daca ai putea si asta inseamna mult pentru mine. Incep sa cred ca intradevar nu esti un om rau si cred ca asta spune deja multe.”

                Claude imi prinse mana care ii mangaia obrazul, inchise ochii si imi saruta usor palma. Cand deschise din ochii, acestia erau calzi si straluceau usor.

              „-Iti multumesc pentru aceste cuvinte. Nici nu stii cat ma bucura. E placut ca macar o persoana sa te intelega catusi de putin.”

               Eu mi-am tras mana repede si l-am luat de brat incepand sa pasesc mai departe.

              „-Pot sa te intreb ceva?” am spus nesigura, pentru ca nu imi doream sa deschid un subiect dureros, dar vroiam sa stiu mai multe despre el.

                „-Raven, tu poti sa ma intrebi orice si fi sigura ca intotdeauna iti voi raspunde cu cea mai mare sinceritate.”

             „-Cum ai fost transformat? Stiu ca s-a intamplat acum 400 de ani cand aveai 25 de ani, dar cum anume? Daca nu vrei sa imi spui inteleg…. nu e nevoie sa iti aduci aminte ceva neplacut.”

                  „-Intradevar e neplacut, dar iti voi spune pentru ca doar asa vei ajunge sa ma cunosti mai bine. Era o seara, friguroasa, iar eu ma intorceam de la camp cu sotia mea spre cocioaba care ne era casa, pentru ca pe atunci nu aveam asemenea bogatii.”spuse aratand cu mana in jurul nostru. “ Eram suparati si abatuti pentru ca regele ne tot cerea taxe tot mai mari si noi nu mai aveam cu ce le plati. Pe vremea acea nu eram atat de cultivat, eram doar un taran ignorant, sarac lipit pamantului, dar fericit ca avea iubirea sotiei sale.” Spuse facand o pauza scurta, in timp ce privirea i se pierdu in zare. „ Deoarece eram abatuti si obositi nu am observat ca cineva ne urmarea de foarte multa vreme. Am simtit doar cum ceva s-a napustit asupra mea si m-a muscat de gat. Am auzit-o pe sotia mea tipand si incepand sa dea cu pumnii in acel lucru ca sa ma salveze, iar apoi atat ea cat si acea persoana au disparut si s-a facut liniste. In cateva clipe eu mi-am pierdut cunostiinta si nu am mai stiut nimic. M-am trezit dupa 4 zile tot in acel loc in care fusesm atacat, dar singur. Nici urma de sotia mea sau de vampir. Pe atunci nu stiam ce ma atacase si nici ce devenisem. Speriat m-am dus acasa, dar acolo o multime de oameni ma asteptau cu furcile. Am fugit in padure si m-am ascuns acolo. Nici nu am observat cand inima mi-a incetat sa bata. Am facut cum ai facut si tu, m-am ghemuit sub un copac si am ramas acolo, ore, poate zile, nu stiu, pana a trecut cineva prin preajma. Bataile inimii erau atat de puternice, iar mirosul sangelui era atat de imbietor… Nu mi-am dat seama ce am facut decat cand era deja prea tarziu, iar omul era deja mort. La inceput am fost speriat, nu intelegeam ce e cu mine si de ce imi doream sa atac pe toata lumea. Intelegi de ce nu am vrut sa te las singura?” ma intreba, dar nu astepta sa ii raspund pentru ca spuse mai departe. „Aproximativ dupa 100 de ani l-am intalnit pe cel ce ma transformase. La inceput nu stiam cine este, dar chiar el mi-a marturisit. Plin de ura l-am ucis fara sa stau pe ganduri.” Imi zambi cu trsitete. Stia ca acelasi lucru imi doream si eu. „ a fost foarte usor pentru ca pana atunci acumulasem destule informatii. De atunci tot bantui prin lume fara nici un scop, sau cel putin asa a fost pana te-am intalnit pe tine. Acum scopul meu e sa te protejez, sa nu treci prin ce am trecut eu.”

               „-Chiar daca vreau sa te ucid?” am intrebat eu rusinata. E adevarat ca la inceput imi doream asta, dar acum nu mai era asa. Nu puteam sa il iert, dar nu ii mai doream moartea. Suferise destul si inca suferea.

                „-E dreptul tau, nu pot sa te condamn pentru asta.” Imi spuse cu lacrimi in ochi, dar nu lasa niciuna sa ii scape pe obraz. „ Macar voi muri fericit… Poate ar fi mai bine sa mor, iar lumea sa scape de un monstru ca mine. Voi astepta sa te invat tot ce trebuie sa stii, iar apoi iti voi spune cum sa ma ucizi… Asa iti vei putea indeplini planul tau, iar cei dragi vor fi razbunati.” Termina lasand capul in jos.

                „-dar eu nu mai vreau ca tu sa mori. Nu te pot ierta, dar acum esti tot ce mai am pe lume, chiar daca esti dusmanul meu, dar esti langa mine. Fara tine as ramane singura si  nu vreau asta. E groaznic sa fi singur, mi-am dat seama de asta pana m-ai gasit tu in padure…”

               „-Nu te inteleg… Tu ma urasti, deci ar trebui sa imi doresti moartea.” Spuse confuz, privindu-ma cu ochii lui negri ca si cum ar putea vedea prin mine.

             „- da te urasc, dar esti protectorul meu. Chiar tu ai spus-o, deci nu poti sa mori. Nu ai voie sa ma lasi singura.” Am spus eu imbratisandu-l. El a ezitat la inceput dupa care mi-a raspuns la imbratisare.

                 „-Bine promit sa nu mor atat timp cat tu ai nevoie de mine. Dar acum hai sa schimbam subiectul, am vorbit destuy despre moarte si durere pentru o zi. Nu e bine sa abuzam. Mai bine ne intoarcem in casa sa o speriem putin pe Margret.”

              „-Oh da, si sa-l hipnotozam pe fiul ei.” Am adaugat razand.

             Mi-a oferit din nou bratul lui si am pornit spre casa razand si glumind. Poate daca ne-am fi cunoscut in alta situatie am fi fost chiar prieteni buni. Era pacat ca nu puteam lasa totul in urma si sa fiu fericita cu adevarat in acest loc minunat. Intotdeauna moartea celor dragi mie va fi in calea mea si a lui Claude. Niciodata nu il voi putea ierta, chiar daca acum imi doresc mult acest lucru. Macar atat le datoram D-l Roland, lui Miles si lui William. Oh cat de mult imi lipseau si cata nevoie aveam de ei.