Capitolul 8

Capitolul 8

 

                Tot mergeam la viteza foarte mare prin padure, dar nu mai ajungeam. Chiar nu glumise cand a spus ca mosia este in afara Londrei. Ma intrebam oare cate proprietati detine, pentru ca 400 de ani inseamna totusi ceva. Ar trebui sa fie extrem de bogat, sau poate una dintre regulile care trebuie respectate este sa nu aduni prea multa avere ca sa nu iesi in evidenta in fata celor din jur.

              „-Observ ca nu iti mai este teama de mine. Ai inceput sa ai incredere?” spuse el brusc intrerupandu-mi sirul gandurilor.

             „-Nu am incredere in tine. Asta nu se va intampla niciodata si… si nu vad de ce mi-ar fi frica de tine… pana la urma ce poti sa imi faci? Nimic! Sau mai bine zis nimic din ce ar putea sa imi pese! Stii nu inteleg ce e cu intrebarea asta. Oricum tu poti sa imi citesti gandurile, deci stii foarte bine cum gandesc eu.”

              „-Bine o sa iti spun ceva important acum, ca sa vezi ca eu am incredere in tine. Pot citi gandurile cuiva doar daca acea persoana este speriata, in rest nu aud nimic. Si tu poti sa le citesti…” se uita la mine si zambi. „Barbatul acela nu a vorbit, acelea erau gandurile lui, pe care tu le-ai auzit. Daca ar fi vorbit si ceilalti din casa s-ar fi trezit, dar el  a vorbit doar cu mintea pentru ca era speriat. Acest lucru este specific tuturor vampirilor. Ne ajuta sa vedem ce gandeste prada noastra, iar acest lucru ne ajuta uneori… Daca stau bine sa ma gandesc, chiar gandurile tale din acel moment te-au salvat, desi eu vroiam sa cred ca venirea salvatorilor a facut-o… sincer nu imi trebuia mai mult de o secunda sa te omor si pe tine asa cum am facut si cu ceilalti doi, dar te-am lasat sa devii ca mine. Cand am vazut cat sufereai nu m-a lasat inima sa te omor…” spuse el uitandu-se tot inainte cu o voce serioasa.

             „-Ma faci sa rad… Tu ai inima?! Asta nu e adevarat, nici macar eu nu mai am una.”

              „-Cat de mult te inseli… Si cei ca noi au o inima, pot iubi, pot uri, pot simti mila. Nu suntem cu mult diferiti de oameni, sau mai bine zis de ce am fost odata. Poate doar exteriorul se schimba in transformare, dar interiorul ramane acelasi. Tu ai ramas aceiasi, la fel ca si mine.” Spuse si imi duse mana, in timp ce inca mergeam la inima lui. „ Inima mea inca este acolo, desi nu mai bate.”

           Eu am luat repede mana si am intors capul uitandu-ma in zare. Oare era posibil sa nu fiu un monstru, sa fiu eu insumi? Acest lucru ma bucura enorm. Poate totusi voi reusi sa am o viata normala dupa ce voi afla totul despre aceasta lume pentru a nu face greseli.

            Prinsa in gandurile mele abia am observat cand am iesit din padurea intunecata si am dat de lumina. Ajunsesem la mosie si desi inca nu se vedea casa imi puteam da seama ca asa este pentru ca acum ma aflam intr-o gradina imensa care se intindea pe zeci de hectare. Totul era precum un labirint format din mii de flori de toate culorile care dadeau o mireasma imbatatoare. Din loc in loc, printre aceste flori se aflau mici fantane arteziene, cu cate un ingeras in mijlocul lor. Susurul apei care tasnea din acei ingerasi, impreuna cu mireasma florilor iti dadeau o stare de bine, de liniste, de pace. Aici uitai de toate grijile si te lasai purtat intr-un vis, in care doar tot ce este pur exista. Eu am ramas uimita de aceasta frumusete. Acest loc ma vrajea… era magic.

            „-Iti place?” spuse Claude, acum la cativa pasi in fata mea.

        „-Da, e foarte frumos. Nu mi-as fi imaginat ca exista ceva atat de frumos.”

        „-E ceva ce am reusit sa fac in toti acesti ani. E coltul meu de rai, ferit de ochii lumii. Cand ma satur de stat intre acei pereti reci, vin aici si petrec ore in sir chiar si zile. Aici nu vine nimeni. Nimeni nu stie de acest loc, decat servitorii mei si acum si tu. Casa a fost o veche fortareata abandonata de care nimeni nu isi mai aduce aminte. Eu am gasit-o si am incercat sa o fac ideala pentru locuit, dar zidurile gri si reci tot nu pot fi schimbate, de aceea am incercat sa fac macar exteriorul primitor.”

          „-Cum?… nimeni nu stie de acest loc?” am intrebat mirata.

         „-Nu, e mult prea vechi ca cineva sa isi mai aminteasca de el. Oamenii uita foarte repede.”

           „-Dar nu ai spus chiar tu ca acest loc este a lui Sir Thomas, o ruda de a ta? Acum spui ca a fost abandonat?”

           „-A fost a lui sir Thomas acum mult timp si da intradevar a fost o ruda de a mea… fiul surorii mele.”

          „-Oh, da uitasem ca tu ai 400 de ani, si totusi nu pari atat de invarsta.”

         „-Am 25 de ani, aceasta ar fi fost varsta mea. Bine… hai sa mergem sa iti gasim ceva de imbracat si vorbim mai tarziu.” Parea ca nu ii place acest subiect si dorea sa il evite… ma intreb oare de ce?

             Am mers pe aleea care ducea catre casa, dar gandul meu era tot la Claude. Se purta atat de frumos acum, incat iti era greu sa crezi ca poate fi un monstru. Isi juca rolul foarte bine, si daca nu as fi fost mai atenta, probabil ca as fi  picat in capcana sa. Cine stie ce interese ar putea avea.

            Casa era imensa, si avea un aer macabru. Zidurile uriase intimidau pe oricine se afla in apropierea lor. Locul potrivit pentru un vampir. Aici un monstru se simte in largul sau. Ma intreb oare cum pot sta servitorii in preajma lui…. poate sunt si ei ca si Claude.

            „-Claude, vreau sa te intreb ceva…”

            „-Spune ce nedumerire ai?” spuse el surprins.

            „-Ai spus ca ai cativa servitori… ei stiu ce esti, sau sunt si ei ca si tine?”

             „-Sunt oameni si cred ca banuiesc ce sunt, dar nu dau nici un semn ca ar fi deranjati de acest lucru.”

              „-Si nu te temi ca te-ar putea da de gol? Ca ar putea spune lumii ce esti cu adevarat?”

             „-Nu, pentru ca ei nu pleaca deloc de aici. Din momentul in care ii iau ca servitori, raman aici toata viata lor. E drept, pe unii care incearca sa ma dea de gol trebuie sa ii ucid, dar acest lucru s-a intamplat doar de trei ori in cei 400 de ani ai mei.”

            Ma gandeam eu ca deja se comporta prea frumos. Trebuia sa se dea de gol la un moment dat. Ramane un ucigas… un monstru.

            „-Nu inteleg cum poti fi atat de senin cand vorbesti despre lucruri de genul acesta! Si mai spui ca  nu esti un monstru…” i-am spus eu revoltata.

            „-Nu am spus niciodata ca sunt un inger, doar ca nu sunt atat de rau pe cat par. Sunt asa pentru ca asa trebuie sa fii in acesta lume. Acum ma critici, dar vei vedea ca peste un timp ma vei intelege. Stii… mai devreme cand mi-ai spus pe nume a fost placut. M-am simtit mai bine sa trec de la monstru la Claude, dar pacat ca a tinut prea putin.” A spus zambind, dar privirea lui era trista. Se pare ca il durea cand il respingeam si il tratam ca pe cea mai rea persoana de pe pamant.

              „-Ma comport cu tine in functie de cum meriti. Doar nu te astepti ca tu sa imi marturisesti o crima, iar eu sa te felicit!”

             „-Raven… cand vei intelege ca asta este natura noastra si nu o putem evita?”

             „-Eu nu voi fi asa. Vei vedea. Chiar tu ai spus ca sufletul nostru ramane acelasi chiar daca ne transformam… atunci vei vedea cum datorita sufletului meu voi respinge aceasta ‚natura a noastra’ si voi fi cum vreau eu sa fiu.”

              „-Iti doresc mult succes, desi sunt cam sceptic in privinta reusitei tale.” Spuse deschizand usa masiva de la intrare, care scoase un scartait usor.

              Interiorul era foarte luminos, chiar daca ferestrele din ziduri erau mici, deoarece locul era impaienjenit cu lumanari. Mobilierul parea foarte vechi, chiar parea sa aiba 400 de ani precum Claude, dar totodata incaperea te facea sa te simti ca acasa. Avea un aer placut, foarte primitor si eu ma simteam in largul meu.

             „-Vad ca zambesti. Asta inseamna ca iti place.” Spuse Claude mergand la masa uriasa si turnandu-si ceva intr-un potir. „ Ma bucur ca nu vei avea probleme cu acomodarea in noua ta locuinta.”

               „-noua mea locuinta?” am intrebat eu nedumerita.

             „-Da NOUA TA LOCUINTA! Aici vei sta de acum inainte, alaturi de mine. Voi chema pe cineva sa te conduca in camera ta si sa iti pregateasca o baie… esti plina de funingine…. Margret!” a strigat privind spre celalalt capat al incaperii. Imediat aparu in incapere o femeie cam de 60 de ani, care se apropie fara sa isi ridice capul din pamant.

                „-Margret, te rog condu-o pe domnisoara in camera mare pentru oaspeti si pregateste-i baia. Ah si era sa uit…” adauga cand batrana venea spre mine. „ vezi apa trebuie sa fie cat mai fierbinte.” Batrana se opri brusc, inghiti in sec si imi spuse.

              „-Domnisoara va rog sa ma urmati.” Cu o voce tremuranda. Saraca femeie parea inspaimantata de ceva, dar nu intelegeam de ce anume. M-am uitat intrebatoare la Claude, iar el incepu sa rada.

            „-iti explic mai tarziu, cand vom fi intre patru ochi.” Spuse si imi facu semn sa o urmez pe femeie.

                Doamne omul asta era foarte ciudat. Saraca femeie cine stie ce monstruozitati a vazut. Nimic nu ar fi exclus cand traiesti cu un demon si pe deasupra sa il mai si servesti. Se pare ca si eu voi fi nevoita sa locuiesc cu el, dar as face orice pentru a-mi putea atinge scopul. Trebuie doar sa raman lucida si sa nu cad in capcana lui.

               „-domnisoara aici este camera dumneavoastra. Imediat va aduc si apa pentru baie.” Spuse si disparu imediat fara ca eu sa spun ceva. Probabil infatisarea mea i se parea indecenta si de asta reactionase asa. Acum sa fim seriosi, cine nu ar fugi daca m-ar vedea imbracata doar cu un cearceaf si neagra de funingine. Sunt sigura ca eram precum o sperietoare.

               Am intrat in camera, care era putin mai intuneacata decat restul casei, daca asa se putea numi, dar avea acelasi aer primitor. Intr-un colt, se gasea un pat imens, iar putin mai incolo o masuta pentru scris si in cealalta parte un dulap probabil pentru haine. Asta mi-a amintit… eu nu aveam haine si nici nu vroiam sa stau mereu imbracata intr-un cearceaf, nu ca mi-ar fi frig, dar era stanjenitor.

              Parca cititndu-mi gandurile, in acel moment a  intrat Margret cu o rochie in brate urmata de un barbat care a adus un cazan cu apa si l-a rasturnat in cada. In momentul in care a dat ochii  de mine a inceput  sa zambeasca. Chiar era stanjenitor.

             „-Domnisoara, uitati domnul v-a trimis lucruile acestea. Le las pe pat ca sa puteti sa le folositit dupa ce iesiti din cada. Acum cu permisiunea dumneavoastra ne retragem.” Spuse fara sa ridice ochii la mine si iesi repede luandu-l pe barbat cu ea.

            „-Inca una… si prostului asta de baiat i se scurg ochii dupa ea…  l-a hipnotizat.”

               Am vrut sa intreb la ce se refera, dar mi-am dat seama ca batrana nu vorbise deloc ci auzisem gandurile ei, la fel ca ale barbatului  pe care am vrut sa il transform in cina mea. Deci batrana stia ce sunt si din aceasta cauza ma evita. Acum inteleg ce i se parea amuzant lui Claude, dar nu inteleg cum era atat de evident, doar infatisarea mea nu se schimbase…. sau poate nu am observat eu…. Totul s-a intamplat prea repede, iar eu eram confuza. Sper ca baia ma va ajuta sa ma mai relaxez si sa ma gandesc ce voi face in continuare cu noua mea viata.