Capitolul 18

Capitolul 18

        Fiul lui Margret imi zambea fara nici o urma de teama din multime. Fara sa pot sa ma controlez am scapat un marait, si am vrut sa ma ridic sa ma arunc in multime la el, dar  ducele ma opri.

        „Raven, uite-l pe fratele ducelui. Am uitat sa iti spun ca e venit la noi. El ne-a adus invitatia, si o sa vorbim mai mult diseara cu el la cina. Sper ca asta nu o sa refuzi.”

         Fratele ducelui? Asta insemna ca si Margret era aici venita. Cu siguranta  au luat proprietatile lui Claude si de aici. Niste profitori nenorociti, dar acum nici macar constiinta mea nu ma va putea opri sa ii ucid.  Am incercat sa ma calmez si sa zambesc mai departe, Intorcandu-mi privirea spre duce.

        „Bineinteles ca nu o sa refuz draga, daca ma gandesc mai bine cred ca sunt de acord sa acceptam invitatia lor. Ne-ar prinde bine sa plecam cateva zile de aici.” I-am spus eu foarte zambitoare. Asa scap de amandoi. Mi-am spus in gand.

         „Vom vorbi la cina despre asta, acum sa privim executia, ca doar pentru asta am venit aici.” Imi facu semn sa ma intorc spre locul unde era adusa acum ducesa.  

           Desi incatusata, isi tinea capul sus plin de mandrie si nici macar nu isi indrepta privirea spre locul unde ne aflam noi. Nici macar in ceasul mortii nu renunta la superioritatea ei prosteasca. Dar oricat as fi vrut sa ma bucur de prima mea victorie nu puteam, deoarece gandul meu era la Margret si la fiul ei. Cu siguranta vor incerca sa ma elimine, dar eu voi fi mult mai isteata decat ei. Voi avea grija sa nu se bucure prea mult de noul lor statut social dobandit cu pretul sangelui.

          Am continuat sa privesc executia, iar cand momentul mult asteptat a venit nu a fost ceea ce ma asteptam. Capul ducesei era la picioarele noastre, dar eu nu ma simteam victorioasa ci din contra ma simteam murdara. Ca si cum sangele ce se intindea acum pe jos, ma acoprea si pe mine. Eram dezgustata, desi probabil ar fi trebuit sa ma simt atrasa de el. Credeam ca razbunarea ma va face sa ma simt mai bine, dar acest lucru nu se intampla. Imi venea sa plang si sa fug departe, speriata, dar am ramas pe loc incercand sa imi pastrez inca masca nepasatoare pe fata.

           Ducele ma lua de brat, vizibil afectat de scena care tocmai se desfasurase, si ma conduse inapoi spre casa. Inca tinea la sotia lui si totusi imi facu mie pe plac si o pedepsise pe nedrept. Ce nu ar face barbatii, pentru niste ochi frumosi…

           Am incercat sa alung toata aceasta senzatie  de vinovatie pe care o simteam, spunandu-mi ca totul se datoreaza fiului lui Margret, care imi trezise amintiri vechi si dureroase. Trebuia sa fiu in continuare nemiloasa, si sa nu ma plec in fata nimanui, indiferent cat de multa placere sau nu imi aduce moartea cuiva. Pentru Margret si fiul ei am pregatit ceva mai rau… Vor muri de mainiele mele, sau mai bine zis de coltii mei. Ii voi ucide si ma voi bucura de fiecare picatura de sange scursa din trupurile lor. Voi privi triumfatoare cum lumina le paraseste albul ochilor si isi dau ultima suflare.

         „Raven, esti bine?  Intreba ducele, aducandu-ma inapoi la realitate. „cred ca ar trebui sa dormi putin sa iti revii… pari cam afectata de executie, Poate totusi nu ar fi trebuit sa mergem…”

           „Nu ma deranjeaza, poti sa il chemi putin pe fratele ducelui inainte de cina? As vrea sa vorbesc putin cu el si poate aranjam sa plec chiar din aceasta noapte.”  Am incercat eu sa zambesc.
            „Bine, o sa fac cum doresti… desi inca sunt de parere ca ar trebui sa te retragi sa iti mai revii putin, dar fie… dorinta ta e prounca pentru mine.”  Imi spuse facand o plecaciune si pleca.

            M-am dus in salonul de asteptare, incercand sa ma calmez. Trebuia sa plecam in seara asta cu orice pret. Nu trebuia sa ii las timp sa o anunte pe Margret. Trebuia sa o iau prin surprindere ca sa nu aiba timp sa actioneze. Nici nu va stii ce a lovit-o. Am tresarit, uitandu-ma in jur speriata, dar m-am linistit cand am vazut ca pe usa  a intrat ducele cu fiul lui Margret.

          „Raven, fratele ducelui este aici asa cu ti-ai dorit.”

          „Incantat de cunostiinta doamna… Ma numesc Jean Duroc. La serviciile dumneavoastra.”  Spuse fiul lui Margret zambind necontenit. Imi venea sa ii rup gatul, sa nu ii mai vad zambetul ala idiot pe fata, dar trebuia sa ma abtin.

           „Duroc?” a intrebat confuz ducele. „Sunteti cumva rude?”

          „Cu siguranta e doar o coincidenta dragule. Nu l-am mai vazut in viata mea pe domnul.” Am spus zambind indreptandu-ma spre Jean. „Raven Duroc… incantata.” I-am spus aruncandu-i o privire taioasa. Cat indrazneala din partea lor sa se foloseasca chiar de numele lui Claude. Nu aveau acest drept, mai ales dupa tot ce facusera.

             „Aveti dreptate, e doar o coincidenta…” comenta el. „ Deci sa inteleg ca pana la urma ati acceptat invitatia noastra?

              „desigur am fi incantati sa venim la conacul dumneavoastra si sa va cunoastem intreaga familie, mai ales pe domnul duce.”spuse ducele.

               „Va asigur ca si domnul duce va fi extrem de incantat sa va vada pe dumneavoastra si pe frumoasa doamna aici de fata.” Termina intorcandu-se din nou spre mine.  Uram ca trebuia sa joc acest teatru lamentabil.

              „Va multumesc…. ma faceti sa rosesc…” am spus eu prefacandu-ma rusinata. „Ma scuzati, poate o sa va par prea indrazneata, dar nu am putea pleca chiar din aceasta seara, imediat dupa cina? Sunt nerabdatoare sa va cunosc familia.” Nerabdatoare sa termin  pentru totdeauna cu voi.  Am adaugat in gandul meu, zambind in continuare.

              „Stati linistita, chiar ma bucur ca va doriti atat de mult sa veniti. Cand hotarati dumneavoastra sa plecam e perfect.”termina si imi facu cu ochiul. Nu imi venea sa cred. Chiar nu se temea deloc de mine? Venea aici cu atata nerusinare ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat si pe deasupra incerca si sa isi bata joc de mine. Trebuia sa il sperii putin ca sa nu cu cine avea de a face.

              „Dragule poti sa mergi tu sa anunti servitorii sa pregateasca bagajele noastre si tot ce este necesar pentru calatorie? Intre timp raman eu aici sa ii tin de urat oaspetelui noastru pana la cina.”  

              „Bineinteles… Ne vedem la cina atunci.”spuse ducele si iesi sa faca ce i-am spus. Era atat de usor sa il controlez pe bietul fraier.

             „Vad ca o duci destul de bine aici, Raven. Chiar iti prieste aceasta viata. Mi se pare ca te-ai facut si mai frumoasa decat erai. Cu greu pot sa-mi iau ochii de la tine.”  Spuse fiul lui Margret imediat cum usa se inchise. Asta a fost picatura care a umplut paharul. M-am aruncat la el prinzandu-l de gat si l-am izbit de perete, maraind.

            „Cat de prost trebuie sa fii ca sa apari in fata mea dupa tot ce ai facut? Si pe deasupra sa incerci si  sa iti bati joc de mine. Nu imi ia nici o secunda sa te omor.” 

            „Raven, nu te-ai schimbat deloc. La fel de temperamentala ca intotdeauna. Si nu nu imi bat joc de tine. Iti faceam doar niste compliemente. Ce e rau in asta?” spuse zambind. L-am apucat mai strans de gat si l-am izbit cu capul de perete.

              „Nu ma provoca… Nu o sa stau pe ganduri ca sa te omor.”

              „Nu o vei face. Tu nu esti asa… Intodeauna ai iubit viata si ai aparat oamenii. De asta te-a si iubit Claude atat de mult.” Spuse  cu dificultate, incercand sa respire.

              „Nu ai nici un drept sa ii rostesti numele!!”am strigat eu la el, dupa care am coborat din nou vocea. „Si nu te-am omorat inca pentru ca vreau sa o fac in fata mamei tale, ca sa sufere la fel de mult cum am suferit si eu. Nici sa nu te gandesti ca nu o sa fac asta. Cum ajungem acolo vei muri… ah si nici sa nu iti treaca prin cap sa incerci sa o previi, sau sa incerci sa ma dai de gol, pentru ca la fel vei muri… Tu alegi. Mori acum sau mai tarziu?” i-am spus zambitoare.

             „Raven, nu vreau sa te dau de gol. Nu am venit aici pentru asta. Nici macar nu stiam ca esti aici. Sunt foarte fericit  sa te vad dupa tot acest timp. Si nu vreau sa mor acum, de fapt nu vreau sa mor nici mai tarziu. Te vei razgandi imediat ce vei ajunge la conac. Daca ai stii cat te-am cautat si eu si mama, dar ai disparut fara urma…” continua el sa spuna, dar usa se deschise, iar eu i-am dat drumul, ducandu-ma in celalalt capat al camerei fara ca ducele care tocmai intra  sa observe ceva.

              „totul e pregatit, dupa cina vom pleca. Sper ca nu v-ati plictisit cat v-am lasat  sa asteptati”ii spuse ducele lui Jean.

              „Oh nu ii povesteam, domanei Raven, despre familia mea. Mama va fi foarte incantata sa o vada.” Spuse aruncandu-mi un zambet.

             „Si eu de abia astept sa o vad. Mor de nerabdare sa stau de vorba cu ea.” I-am raspuns  zambind ironic. Ducele nu a observat acest schimb plin de subintelesuri dintre noi.  Spre norocul lui.