Capitolul 13

 Capitolul 13

                 Am mers la camera lui, dar usa era inchisa. Perfect… acum si-a gasit sa isi inchida usa.

              “Claude!Trebuie sa vorbim! Stiu tot, asa ca deschide usa!”I-am transmis gandurile mele nervoasa.

             “Raven?”a intrebat surprins si a deschis usa.

               “-De ce nu mi-ai spus? Era dreptul meu sa stiu! Viata mea e in joc.”am spus navalind peste el.

               “Nu doream sa te sperii degeaba!”spuse trist.

                “-Degeaba?”

            “-Nu credeam ca se va ajunge aici.”

              “-Claude, lasa asta, nu conteaza…acum trebuie sa plecam cat mai repede de aici. Ai vreo idée?”

            “-Da, am pregatit totul. Vom merge in Franta.”

             “-Franta?” am intrebat mirata.

                “-Acolo mai am o locuinta si nimeni nu banuieste nimic. E cel mai sigur loc pentru tine.”

              “-Dar cum vom ajunge acolo?”

               “-Cu o barca, care este deja pregatita. Uite, tine asta.”spuse scotand dintr-un sertar o bucata de hartie si doua saculete. “Aici este harta. Vei stii cum sa ajungi la barca, iar pe sapte ai adresa locuintei din Franta si aici niste bani pentru ca vei avea nevoie pana ajungi acolo, dar stai linistita ca o data ajunsa acolo vei avea tot ce ai nevoie.”termina si mi le puse pe toate in brate.

              “-Stai putin… de ce imi dai toate astea mie? De ce am nevoie de harta daca tu stii deja drumul?”

             “-In caz ca vei ramane singura… nu vreau sa te las fara sansa de scapare.”imi spuse zambind, dar zambetul sau era unul plin de tristete.

              “-Cum adica, in caz ca voi ramane singura? Tu unde ai de gand sa fii?” am intrebat indignata.

               “-Doar langa tine… in nici o alta parte.”

               “-Claude… de ce am senzatia ca ma minti?”

               “-Dar nu te mint. Voi fi langa tine tot timpul.”spuse fara sa imi intalneasca privirea si facu o scurta pauza dupa care continua “trebuie sa plecam acum.”a terminat de vorbit si a apasat suportul unei torte, iar un perete se misca dezvaluind in spatele lui un tunel.

               “-wow. Nu stiam ca ai asa ceva aici.”

         „-Prinde bine in astfel de situatii. Vino… pe aici vom iesi in padure departe de ochii lui Margret.”spuse tragandu-ma dupa el.

            Tunelul era sinistru si era asa de umed, iar mirosul de mucegai era pretutindeni. In plus era bezna, dar noroc  ca noi aveam acum o vedere mai buna pentru ca altfel cred ca as fi stat daor pe jos. Claude era foarte tacut. Nu a scos nici un cuvant, dar continua sa ofteze adanc din cand in cand, lucru ce ma facea sa imi doresc sa stiu ce gandeste. Simteam ca ma minte in legatura cu ceva, dar nu imi puteam da seama ce era. Cand isi propunea, putea fi foarte secretos. Si asta nu era tot… de cand am plecat a evitat sa ma priveasca in ochi, ca si cum nici nu as merge alaturi de el. Singurul lucru care il trada si ma instiinta ca este constient de prezenta mea era atunci cand imi strangea usor mana. Acest lucru devenea din ce in ce mai frustrant pentru mine.

             Dupa cateva minute de mers, am iesit printr-o trapa, exact la constructia din lemn la care m-a adus acum o luna, cand am descoperit noua mea dieta si el mi-a spus pentru prima data ca ma iubeste, dar eu l-am refuzat.

              „-Bine…aici vei fi in siguranta pentru moment.”spuse asezandu-se pe bancuta.

              „-Claude, scuza-ma ca te deranjez, dar nu ar trebui sa plecam cat mai repede de aici?”

             „-O sa plecam, dar intai trebuie sa vorbim. Aseaza-te langa mine.”imi facu semn sa stau si eu jos. Doamne , oare ce avea in cap omul asta? Acum nu era momentul potrivit pentru discutii…dar ca sa scapam mai repede m-am conformat cu dorinta lui.

              „-Bine, sa vorbim, dar ce este atat de important incat nu mai poate sa astepte?”am intrebat asezandu-ma langa el.

             „-Raven…”incepu el, luandu-ma de maini, dar evitand sa ma priveasca in ochi. „stii ca  te iubesc mai mult decat orice pe lumea asta…”

              „-Stiu asta… si tu stii foarte bine ca si eu tin la tine…”

             „-Da stiu.”spuse razand usor, dar apoi continua devenind serios. „Tocami in numele afectiunii pe care spui ca mi-o porti vreau sa imi promiti ceva…”

              „-stii bine ca fac orice ma rogi, deci iti promit de pe acum orice doresti.”am raspuns zambind.

              „-Tine minte ca ai promis!”spuse si isi ridica ochii privindu-ma intens.

            „-Claude ma sperii…De ce vorbesti asa?”

            „-Raven, indiferent ce se intampla cu mine, tu trebuie sa pleci in Franta, cum am stabilit si sa iti traiesti viata… incearca sa fi fericita si uita tot raul pe care ti l-am facut. Incepe o noua viata.”termina de vorbit, iar o lacrima i se scurse pe obraz.

             „-Da Claude asa voi face… asa VOM face, pentru ca tu vei fi alaturi de mine ca si pana acum.”

               „-Tocmai asta e raven. Nu cred ca voi mai fi langa tine, de asta trebuie sa iti porti singura de grija si sa nu te increzi in nimeni.”

             „-Cum adica nu vei fi langa mine? Stii, ar trebui sa plecam si sa nu mai pierdem vremea aici cu tot felul de prostii. Vino Claude.”am spus ridicandu-ma.

             „-Nu pot.”spuse si isi lasa capul in pamant.

             „-Claude ce e cu tine? Nu mai vrei sa ai grija de mine? Daca e asa inteleg, dar tot trebuie sa plecam de aici.”

               „-Raven, trebuie sa ma intorc acasa.”spuse si se ridica si el pornind spre trapa pe care am venit.

              „-Bine. Vin si eu atunci.Nu te las singur.”

            „-Nu Raven! Nu intelegi? Eu plec inapoi, iar tu vei pleca de aici ca sa fi in siguranta. Trebuie sa plec!”

            „-Nu poti face asta! Nu are nici un rost.”am inceput eu sa strig la el, incepand sa imi dau seama care este planul sau.

              „-trebuie sa fiu acolo cand vor veni, in felul acesta vor crede ca esti cu mine si nu vor banui ca stiam de planul lor, si astfel le voi distrage atentia ca sa poti sa fugi fara sa te caute.” Facu o pauza, dupa care inchise ochii si dadu dezaprobator din cap. „uite… stai aici o zi si asteapta-ma. Eu ii voi pacali si dupa ce vor crede cam am murit voi veni la tine si vom pleca amandoi, dar pentru nimic in lume, indiferent de ce auzi, sa nu te intorci! Promite-mi!!”spuse luandu-mi fata in maini.

              „-Nu…”am soptit eu.

             „-nu e momentul sa fii incapatanata, te rog…”

               „-Bine promit, dar trebuie sa te intorci.”El imi zambi iar ochii i se umplura din nou de lacrimi.

               „-Ma voi intoarce…, dar daca nu va fi asa, dupa o zi vei pleca, fara sa mai calci inapoi acolo! M-ai auzit Raven? Nu mai calci acolo! Acum, pe curand… Trebuie sa plec.”spuse si ma saruta pe frunte, dupa care se indrepta din nou spre trapa.

               „-Stai…”am strigat eu dupa el, dar el s-a oprit fara sa se mai intoarca la mine. „Nu putem vorbi cu ajutorul mintii? Asa vom stii ce face celalalt.”

                „-Imi pare rau Raven, dar distanta este prea mare, iar eu am nevoie sa fiu concentrat acolo…”facu o pauza si adauga. „Te iubesc Raven, ai grija de tine.”

                Am simtit cum lacrimile navalesc pe obrajii mei, iar sufletul mi se face bucatele. Asta putea fi ultima data cand il vedeam pe Claude, iar acest lucru ma facu sa imi dau seama de un lucru important. Eu nu tineam la el ca la un frate, ci il iubeam cu toata fiinta mea, si aceasta iubire ma sfasia doar la gandul ca il voi putea pierde.

                 In momentul acela nu mi-a  mai pasat de nimic si am fugit si m-am aruncat in bratele lui sarutandu-l cu putere. La inceput el a ramas surprins, dar apoi m-a strans puternic la pieptul sau.

               „-Te iubesc…”i-am soptit eu printre lacrimi, iar el incepu sa rada, desi lacrimile ii curgeau si lui pe obraz.

              „-Ti-am spus eu ca de la ura la iubire e doar un pas…”imi spuse si ma saruta din nou.

                   Nu imi mai pasa de ce facuse in trecut. Tot ce conta, era cum e el in momentul de fata, iar acum era un inger pe care eu il iubeam enorm. Cat de fraiera am fost pentru ca nu am vrut sa accept asta mai devreme… acum totul se putea sfarsi…

                 „-Multumesc pentru forta pe care mi-ai dat-o acum, dar trebuie sa plec. Nu mai pot ramane oricat de mult mi-as dori. Nu uita de promisiune.”spuse sarutandu-ma si intra in tunel, inchizand trapa in urma sa.

              „-Claude te implor nu fa asta.” I-am transmis gandul meu, cazand in genunchi langa trapa. Nu putea sa ma paraseasca si el.

               „-Iubito, totul va fi bine. Maine ne vom revedea…acum te rog nu incerca sa ma mai cauti. Trebuie sa am mintea limpede. Nu uita ca te iubesc si sa fi fercita!”

               Nu era corect ce se intampla. Pana la urma care era problema lui Margret? Noi nu ii facusem nici un rau, si in plus ea ma vroia pe mine nu pe Claude. Eu ar trebui sa fiu acolo, dar ii promisesem. Imi era frica sa ma intorc ca sa nu ii stric planurile si sa fie ucis din cauza mea