Capitolul 12

Capitolul 12

 

            Timpul a trecut foarte repede aici. Imi aduc aminte perfect cat de furioasa era acum o luna, cand am venit aici. Se pare ca acest lucru se datora si faptului ca eram noua in aceasta lume, deoarece acum se poate spune ca sunt cea mai calma persoana, dar bineinteles, nici nu am mai avut motive sa fiu furioasa.

            Claude era alaturi de  mine in fiecare minut si incetul cu incetul l-am convins sa isi schimbe si dieta. Acum vana si el cu mine ce gaseam prin padure, pentru ca salva domnului sunt destule animale acolo. Prima data cand a gustat sangele de cerb a fost atat de comic… a inceput sa se strambe si zicea ca e stricat, ca nu e buna, ori ca e prea sarat, ca sangele de om e mai dulce, in fine tot felul de scuze, dar de fiecare data eu ma incruntam la el, iar el isi cerea scuze si se intorcea la masa lui.

           Incetul cu incetul si-a gasit si animalul favorit: lupul. Daca nu gasea lupi prefera sa stea flamand inca o saptamana pana mergeam din nou. Eu eram foarte fericita de aceasta schimbare mai ales ca stiam ca nu e doar de fatada si nici nu ma minte, pentru ca era in permanenta cu mine si atunci cand pleca pentru putin timp ramanea prin apropiere, deaorece cautam orice pretext sa vorbesc cu el prin intermediul gandurilor.

           Cel mai bine ne distram seara, cand se intuneca si mergeam amandoi in oras sa exersam puterile mele. Eu ramaneam undeva in umbra si asteptam in timp ce el gasea cate o persoana singura pe care o speria.Era amuzant sa vezi cum alerga foarte repede in jurulu acelei persoane atingandu-o usor pe umar sau ii misca usor parul, fara ca respectiva persoana sa il vada. Ii speria foarte tare deoarece ei credeau ca o fantoma ii urmareste sau cineva le face vraji, iar eu puteam sa le aud gandurile perfect. Acum devenisem experta la acest capitol.

             Claude era incantat de progresele mele si tot timpul se mandrea ca a fost un ‚profesor bun’. Cand nu imi dadea ‚lectii’ eram in gradina, alergand sau facandu-ne unul altuia tot felul de glume.

              In  tot acest timp am inceput sa cred cu adevarat in iubirea lui Claude. De fiecare data cand ma privea, ochii sai negri imi transmiteau tandrete si imi dadeau un sentiment de siguranta. El se comporta cu mine de parca as fi putut sa ma sparg la cea mai mica atingere si de aceea nu ma lasa sa fac nimic din ce considera el ca m-ar fi putu rani. As putea sa spun ca exagera cu protectia mea.

              Si sentimentele mele pentru el se schimbasera…desi nu imi place sa recunosc, am inceput sa tin cu adevarat la el, dar nu era iubirea la care el se astepta. Era una mai mult frateasca, dar nu se plangea de asta pentru ca in adancul sufletului sau inca spera sa il pot iubi cu adevarat si imi zicea ca acea zi, in care asta se va putea intampla, e mai aproape decat cred eu.El era foarte optimist si totul i se parea roz, ca si cum asupra mea nu era nici un pericol.

              Pericolul stiam ca exista in continuare, dar eu am refuzat sa ii mai ascult gandurile lui Margret cand aceasta era speriata, pentru a nu ma infuria din nou, iar Claude m-a ajutat sa invat sa ignor aceste ganduri cand vreau. Era mai usor sa fiu normala in preajma ei, daca nu stiam nimic. Eu nu stiam nimic, dar Claude stiu sigur ca era la curent cu planurile ei. Cand l-am intrebat ce se mai intampla, mi-a raspuns zambind ca nu mai este nici un pericol si ca deocamdata Margret a renuntat la planurile ei, dar desi la inceput l-am crezut, comportamentul sau din ultimile doua zile m-a facut sa cred ca nu e asa.

            Claude e acum mult mai precaut si nu ma scapa din ochi nici o clipa si nici nu vrea sa ne indepartam prea mult de casa. Dar asta nu e tot… acum e si abatut tot timpul, parca e cu gandul  in alta parte, nu mai glumeste ca inainte, iar zambetul sau pare fortat de cate ori se indura sa mi-l ofere. De doua ori l-am surprins privindu-ma cu lacrimi in ochi, dar cand l-am intrebat care este motivul, a spus doar ca ma iubeste si m-a sarutat pe frunte. Eram foarte curioasa sa aflu ce se intampla. Dar imi era frica de ce voi afla daca voi asculta gandurile lui Margret. Totul era cu atat mai ciudat, cu cat fiul lui Margret disparuse de ieri si eram sigura ca Claude nu a avut nimic de a face cu asta. Ori fugise, ori asta facea parte din planul lui Margret.

             Desi incercam sa ma amagesc ca totul e doar in imaginatia mea, aveam o presimtire ca ceva rau avea sa se intample foarte curand. Toate semenle indicau asta. Spre exemplu, astazi, Claude nici nu a vrut sa iesim din casa. Am incercat sa ii vorbesc, dar mi-a spus sa il astept linistita in camera mea, pentru ca el trebuie sa se  gandeasca la ceva foarte important, dar ca va veni cat poate de repede sa discutam.

           Tot misterul acesta ma termina, asa ca am hotarat sa incerc sa aflu singura despre ce este vorba.M-am concentrat si am cautat-o pe Margret. I-am gasit gandurile in fata casei si am ascultat cu atentie. Era foarte speriata si acest lucru m-a ajutat pe mine sa aud cat mai clar.

            „Astazi  e ziua cea mare. Diseara vom fi liberi. Se pare ca sunt mai slabi decat credeam…sau cel putin sper. Nu vreau sa cred ca stiu de planul nostru, pentru ca va iesi foarte urat atunci. Nu…trebuia sa gandesc pozitiv, ca totul va fi bine, dar imi este frica. Vreau sa se termine mai repede totul.”

              Ziua cea mare? Nu stiam la ce se refera, sau mai bine zis refuzam sa accept ceea ce stiam demult. Margret nu renuntase la planul ei de a scapa de mine si astazi avea de gand sa il duca la indeplinire. Dar de ce nu m-a avertizat Claude? Ar fi trebuit sa imi spuna, iar acum am fi fost departe de aici. Poate nu e tarziu nici de acum. Trebuie neaparat sa vorbesc cu el, fie ca vrea sau nu. E vorba despre viata mea si nu il voi lasa se se ocupe singura de protectia mea. Puteam sa avem grija unul de altul si sa plecam din acest loc. Asta era lucrul cel mai potrivit de facut intr-o situatie ca asta. Nu avea de ce sa faca pe-a viteazul acum.