Capitolul 19

Capitolul 19

             Imediat dupa cina am pornit la drum. Daca nu aparea nici o problema, pana dimineata ar trebui sa ajungem. Aveam o stare de neliniste si de fericire, ca si cum ceva m-ar astepta acolo. Ceva ce mi-a lipsit in tot acest timp, dar nu stiam ce. Probabil era doar razbunarea… Poate dupa ce voi scapa de Margret si de Jean imi voi putea trai viata linistita. Ce va ma atragea ca un magnet spre acel loc. Imi doream sa o iau eu la fuga pana acolo, sa treaca timpul mai repede.

             Ca sa ma linistesc, m-am prefacut ca dorm, ascultand cu atentie conversatia lui Jean cu ducele, incercand sa gasesc vreun indiciu care sa arate ca ma asteapta o capcana. Era greu de  crezut ca nu stia ca ma aflu aici, si ca a venit doar in scopuri diplomatice, dand peste mine din greaseala. Daca e asa imi pare rau pentru ei, dar greselile se platesc.

           Am ajuns in cele din urma la conac, cand inca soarele nu se zarea. Eu simteam o emotie imensa, si acea senzatie care ma atragea spre casa crestea. Trebuia sa fiu atenta sa nu ma las coplesita de alte sentimente aduse de amintirile pe care revederea l-ar putea scoate din ascunzatoare. Am venit aici cu un scop, si trebuia sa il duc la indeplinire cu orice pret.

           „Mama cred ca doarme inca, dar intrati va rog… O sa rog slujitorii sa va duca bagajele in camerele domniilor voastre. Sunt atat de incantat sa va am aici, nici nu va puteti imagina.” Spuse Jean, aproape sarind in sus de bucurie. Ce ciudat, stia ca il voi ucide, si el era bucuros. Probabil credea ca glumesc si ca il voi ierta asa cum facusem  si cu mama lui, dar se insela amarnic.

          L-am urmat in casa, fiind atenta la fiecare detaliu care putea sa sugereze faptul ca totul este o capcana, dar totul era asa de greu de privit. Stiam ca totul a fost a lui Claude, noi trebuia sa fim acum aici, daca am fi fugit atunci, nu nemernicii astia.  

         „Fiule ai venit!”spuse Margret in timp ce cobori scarile. Cand dadu ochii cu mine impietri, iar eu i-am zambit triumfatoare. Deci chiar nu se astepta sa ma vada. Cu atat mai bine pentru mine.

           „Da mama. Ei sunt invitatii nostrii. Ducele de Anjou si Doamna Raven Duroc.” Spuse mergand langa ea. „Nu e asa ca e foarte frumoasa  Raven…?”intreba el aducand-o langa noi.

           „Imi pare bine doamna sa va cunosc.  E o placere pentru mine sa fiu aici.” Am spus eu sublinind cuvantul’placere’. 

            „Raven Duroc?”  repeta ea speriata.

            „Va cunoasteti?” intreba confuz ducele.

            „Ah nu… Doar m-am mirat de nume… Am cunoscut pe cineva acum ceva timp care se numea Raven…” spuse ea incepand sa isi revina din soc. „Ei bine ne bucuram sa va avem aici. Puteti sa mergeti in camerele dumneavoastra sa va odihniti. Domnul este plecat la vanatoare si se intoarce mai tarziu.”spuse ea fara sa ma piarda din ochi.

          „Multumesc pentru ospitalitate. Chiar sunt obosit, iar daca ducele nu e aici profit sa ma odihnesc putin.”spuse ducele. 

           „Eu as vrea sa mai raman putin sa vorbim… daca nu va deranjeaza.” Am spus eu zambitoare. Nu mai avea nici un rost sa lungim momentul. Cu cat scapam de ei mai repede cu atat era mai bine.

            „Nu e nici o problema. Imi face placere sa stam de vorba.”spuse Jean.

           Ducele zambi si  pleca din incapere insotit de un slujitor. Noi am continuat sa pastram tacerea, pana ce acesta a disparut din raza noastra. Cum am fost sigura ca nu ne mai aude, m-am aruncat din nou la Jean si l-am prins de gat, punandu-l intre mine si Margret.

          „Acum sa vorbim…”i-am spus eu incepand sa rad.

           „Raven te rog, lasa-ma sa iti explic…nu ii face nici un rau, te implor…”Incepu Margret sa spuna speriata.

            „Mama stai linistita… Raven nu o sa ne faca niciodata rau… Ea nu e asa.” Spuse Jean razand.

            „Asta crezi tu… dar nu e asa. Nu mai sunt ce am fost. Poate Raven de acum un an jumatate nu ar fi facut-o, dar voi ati avut grija sa o distrugeti. Acum nimic nu a mai ramas din ea, decat  ceea ce vedeti la exterior. Acum sunt doar atat… un ambalaj frumos si asta datorita voua.”  Am strigat eu cu lacrimi in ochi.

           „Raven, te rog lasa-ma sa iti spun ce s-a intamplat atunci…”incepu sa  spuna Margret, dar nu am lasat-o sa termine.

             „Nu vreau sa aud explicatiile tale. Nimic nu se mai poate schimba acum. Tot ce imi ramane e sa imi duc razbunarea la bun sfarsit. Spre nefericirea ta, il vei vedea pe fiul tau murind, ca sa vezi ce inseamna durerea, iar apoi ma voi ocupa si de tine.” Am spus dandu-i capul pe spate lui Jean, si mi-am apropiat gura de gatul sau, apoi am adaugat catre Margret care ma privea nemiscata inca in stare de soc. „E prima data cand gust sange de om. Mereu am vrut sa fac asta cu voi. Voi sa fiti primii care sa vedeti cum e…”am zambit si mi-am infipt coltii in gatul lui Jean.

            Senzatia care mi-a strabatut corpul era magnifica. Nimic pe lume nu se compara cu asta. Auzeam gandurile lui Jean, cat si pe ale lui Margret, ambele rasunand de uimire. Chiar nu se asteptau sa fac asta vreodata. Imi pare rau pentru ei ca s-au inselat, dar o meritau.

            Fiecare picatura de sange era precum mierea pentru mine. Nu inteleg cum am reusit atata timp sa ma abtin de la aceasta viata. Abia acum intelegeam de ce Claude se stramba la inceput cand l-am pus sa adopte dieta mea. Nici nu se compara cu asta. Senzatia era de neegalat si imi doream mai mult si tot mai mult, dar din pacate, totul se termina prea repede. Am lasat jos trupul fara viata a lui Jean si m-am ridicat zambind, apropiindu-ma de Margret.

            „Acum stii ce am simtit eu in acea zi. Asta inseamna sa pierzi persoana pe care o iubesti cel mai mult. Voi m-ati transformat in ceea ce sunt acum. Voi sunteti de vina pentru ca acum sunt un monstru si ca imi place sa omor oamenii, care nu imi mai inspira nici un pic de mila. Pentru mine voi sunteti doar niste animale de care ma folosesc, si de care, cand nu mai am nevoie le arunc.” Am ras eu aplecandu-ma peste ea si am continuat. „Prostul de fiul tau a crezut pana in ultima clipa ca nu ii voi face rau. Mare prost sa se lase inselat de frumusetea cuiva, dar o merita, din plin. A murit chiar prea usor, dar asta e… nu pot primi chiar tot ce imi doresc. Acum sa revenim la tine scumpa mea Margret…” am spus si i-am mangaiat usor fata cu dosul palmei.

           „Te rog nu face asta…” reusi ea sa spuna cu vocea tremuranda, dar eu am inceput sa rad si mai tare.

           „Ma rogi pe mine? Daca eu te-asi fi rugat tu te-ai fi oprit? Nu cred… Tu nu stii ce inseamna loialitate, nu stii nimic despre iubire, despre mila si acum ma rogi pe mine sa am mila de tine, sa am mila de cea care m-a distrus?”

           „Nu e ceea ce crezi.”spuse incepand sa planga in hohote si sa tremure din toate incheieturile.

            „Da stiu. Niciodata nimic nu e ceea ce pare. Ei bine Nici eu nu sunt un inger ci sunt un demon venit din infern sa te ia cu el. Eu traiesc un infern de mai bine de un an.  Dar tu de unde ai putea sa stii? Tu in acest an ai dus-o ca o regina! Ei bine acum o sa fac ceea ce nu am fost in stare sa fac in acea zi, in care ai distrus ultimul strop de umanintate pe care il mai aveam. Acum ca stii ce inseamna durerea de a pierde pe cineva drag, acum poti sa mori. Adio Margret si ne vedem in infern!” am spus si m-am aplecat spre spre gatul ei pregatindu-mi coltii.

           „Raven!!!!” o voce socata se auzi din spatele meu si m-am blocat nestiind ce sa fac. Imi era frica sa ma intorc…. imi era frica de cine voi da cu ochii…