Capitolul 20

Capitolul 20

                „Raven!!!” striga o voce din spatele meu. Am inghetat deoarece nu as putea uita vreodata aceasta voce,dar cum era posibil? Cred ca halucinam… Nu era alta explicatie. Totusi imi era frica sa ma intorc si sa vad cine e. Poate nu era el… Poate imi imaginam. Nu putea fi adevarat, totul se datora acestei case.

        „Raven tu esti?? Nu se poate! Nu esti tu…” spuse din nou, dar de aceasta data mult mai aproape de mine.

        Lacrimile au inceput sa imi alunece pe fata in siroaie, si m-am intors incet, fara sa ridic privirea de frica. Nu era el. El era mort.

         „Oh Dumnezeule, Raven, chiar tu esti!” striga razand si ma lua in brate. Eu nu am facut nici o miscare. Doar am deschis incet ochii privind cu atentie barbatul care ma strangea la piept cu atata bucurie. Trasaturile erau aceleasi, chiar si mirosul sau, care m-a urmarit atata timp nu se schimbase. Desi toate aceste lucruri imi indicau ca este el, eu nu puteam sa cred. Era imposibil.

             „Claude??” am reusit sa spun in cele din urma.

          „Da, iubirea mea, eu sunt.” Termina de spus si imi lua fata in mainile sale si ma saruta cu atata putere incat credeam ca o sa ma inghita. Eu am inceput sa plang si mai tare.

         „Dar cum e posibil? Credeam ca ai murit.”am spus eu indepartandu-ma confuza.

         „Pot sa iti explic… promite-mi ca ma vei asculta pana la capat. Nu vreau sa ma intelegi gresit.” A spus el rugator luandu-ma de mana.

        „Astept… daca nu ai murit de ce ai aparut tocmai acum?” am intrebat eu incercand sa raman calma.

        „Nu am stiut unde esti, te-am cautat in tot acest timp, dar nu te-am gasit. Ai disparut fara urma si in plus nici nu ai venit aici asa cum te-am rugat.” Mi-a reprosat el.

        „Nu am venit aici pentru ca nu mai avea rost. Tu nu mai erai si in plus Margret risca sa ma gaseasca.” Am terminat aruncandu-i o privire plina de ura lui Margret care tot nu se ridicase de jos  fiind inca in stare de soc. Claude imi urmari privirea apoi se incrunta, vazand trupul fara viata a lui Jean.

           „Sper ca nu ai facut tu asta…”

            „Ba da eu am facut asta, si asa trebuia sa fie si Margret daca nu ai fi aparut tu. Am vrut sa ma razbun pentru ce ti-au facut. Nu te inteleg… te tradeaza si tu inca ii mai tii pe langa tine ca sa te tradeze din nou?” i-am strigat aratand inspre Margret.

           „Raven ei nu m-au tradat… au facut doar ce le-am spus eu… Nu ar fi trebuit sa faci asta. Te-am rugat sa nu cauti razbunare.”spuse dand din cap ferindu-se de privirea mea. Cum adica au facut ce le-a spus el? Asta nu intelegeam.

            „Stai putin sa inteleg… Cum adica nu te-au tradat? Au incercat sa ma omoare si pe mine si pe tine!!Asta nu se numeste tradare? ”

              „A fost planul meu. Imi cer scuze ca te-am facut sa treci prin asta…” spuse urmarindu-mi cu atentie reactia.

            „Acum nu mai inteleg nimic.” Am spus incercand sa neg ceea ce vroia el sa imi spuna. Nu putea sa imi faca una ca asta.

             „Imi pare rau, dar eram disperat. Doar asa puteam sa te fac sa iti dai seama de adevaratele tale sentimente. Am pus-o pe Margret sa anunte oamenii, sa organizeze toata acea revolta.  Doar ca planul nu a iesit asa cum ma asteptam. Intradevar ti-ai dat seama ca ma iubesti, dar nu ai mai asteptat sa vorbesti cu Margret, sa iti explice si pe deasupra ai mai cautat si razbunare in tot acest timp. Imi pare rau pentru asta. Atunci ar fi trebuit ca tu sa o asculti pe Margret sau sa vii aici in Franta unde te asteptam eu, dar tu nu m-ai ascultat. Ai facut cum ai vrut tu, ca intotdeauna.” Spuse zambind precaut.

            Nu imi venea sa cred ce auzeam. In tot acest timp eu am suferit pentru el crezandu-l mort, si el era bine mersi. Simteam cum toata furia adunata  in tot acest timp iese la suprafata.

            „Esti un neonorocit!!! Cum ai putut sa imi faci asta? Nu te-ai gandit la mine, la durerea mea? Nu ti-a pasat deloc de mine?” m-am aruncat spre el dand cu pumnii in el.

           „Raven, iarta-ma te rog. Nu ma asteptam ca tu sa fugi. In plus te-am cautat in tot acest timp peste tot. Am impartit si afise, dar ai disparut fara urma. Cum era sa te gasesc?”  spuse strangandu-ma cu putere la pieptul sau sa ma linistesc.

          „In tot acest timp am lasat durerea sa ma distruga, am devenit un monstru incapabil sa mai simta iubire sau mila, am ucis doi oameni!!! Si totul din cauza ta si a planului tau Idiot! Nu crezi ca mi-as fi dat seama de sentimente fara ca sa  ma pui sa trec prin toate astea? Puteai sa nu fii atat de egoist si sa mai ai rabdare putin. Pana la urma aveam o vesnicie la dispozitie!! Mai bine de un an am plans dupa tine!! Un an la naiba Claude… UN AN!!!!!”  am tipat smulgandu-ma din bratele lui. „Iti place ce am devenit? Acum sunt ca tine! Un monstru fara suflet! Asta ai vrut sa faci din mine??? Ei bine imi pare bine sa te anunt ca planul tau magnific a dat roade. Sper ca esti mandru de realizarea ta!”

             „Nu am vrut sa treci prin asta. Crezi ca mie mi-a fost usor in tot acest timp? M-am blestemat zi si noapte pentru ce am facut. Bineinteles ca nu imi doream sa devii ca mine. Abia am reusit eu sa scap de aceasta viata, nu vroiam ca si tu sa intri in ea. Stiu ca a fost o prostie ce am facut, dar am facut-o pentru ca te iubesc si vroiam sa ma iubesti si tu. Ma asez si in genunchi in fata ta. Fac orice, dar te implor iarta-ma.” Spuse ingenunchind in fata mea.

            „vroiai sa te iubesc? Ei bine te-am iubit, mai mult decat pe mine. Ti-am venerat memoria, ti-am ridicat un altar si incetul cu incetul m-am pierdut pe mine. Vroiam sa ma razbun pe toti oamenii pentru ca te-au luat de langa mine. Erai cel mai important lucru pentru mine, dar asta s-a terminat. Acum te urasc. Nu vreau sa te mai vad niciodata. Pentru mine inca ai ramas mort. Eu il iubesc pe acel Claude de atunci, dar el din pacate a murit acum mai bine un an. Tu nu insemni nimic pentru mine. Asta ai facut din mine, acum traieste cu ce ai. Acum va rog sa ma scuzati, dar eu am plecat. Nu mai am ce face aici.”am spus incercand sa fiu dura, fara sa vars o lacrima.

             Am pasit cu capul sus pe langa Claude care ramase uimit. Nici nu se mai putea misca, ca sa ma opreasca. Doar statea acolo in genunchi privind in gol. Pentru mine Claude murise cu adevarat.

           Am fugit din acel loc cat de departe am putut. Nu vroiam sa mai stau acolo. Ma uram pentru ce devenisem. M-am lasat condusa de durere si ura pana am ramas fara suflet si totul pentru nimic. Am fost mintita in cel mai rau mod posibil. Nu doresc nimanui sa treaca prin asa ceva. Cel mai mult ma doare e ca eu am crezut in schimbarea lui Claude. Chiar am crezut ca devenise mai bun si renuntase la egoismul sau si la binele sau, dar se pare ca ma inselasem. Pentru el nu a contat durerea mea, nu a contat ca as fi putut sa caut moartea in tot acest timp, pentru el a contat doa ca eu sa il iubesc si asta cat mai repede, pentru ca bineinteles nu aveam o vesnicie la dispozitie pentru asta.

           Lacrimile imi curgeau acum rau pe fata. Nici nu mai puteam vedea pe unde sa pasesc. Ma simteam tradata, folosita, si murdara. Am ucis doi oameni cu razbunarea mea prosteasca, imi incalcasem principiile, incalcasem toate juramintele facute, tradasem memoria persoanele pe care le-am iubit si m-au iubit cu adevarat si toate astea pentru Claude. O creatura egoista, fara suflet, care nu merita nici macar dispretul meu. Nu merita nimic. Nici macar lacrimile pe care le vars acum.

           Tot ce imi doream acum era sa mor. Nimic nu ar fi fost mai placut decat moartea. Doar ea ar fi putu opri durerea mea.